| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Gela Eneaînchide ochii, Maria cunoştinţele noastre despre tenebre au devenit manifeste romantice, le spulberă vântul pe străzi... oamenii îşi oferă libertatea de-a lua câte unul acasă, fără să-l înţeleagă, Maria; sunt vremuri grele, vremuri de criză, vremuri în care murim de poezie ca dintr-o boală, visul se naşte conspirativ, când noaptea face sex în grup şi nu-i pasă al cui e bastardul; înghite dimineţile ca pe nişte prune uscate, Maria, îi place gustul toamnei, electricitatea din sâmburi a lumii; dacă vei simţi un ropot de mitralieră în piept, să-ţi desfaci atentă cămaşa, vom da dragostei noastre ultima şansă, se va întoarce visul cu polenul altor vise pe aripi, îl vei creşte la sân, Maria, va avea un nume, doar noi să-l ştim! aici e nevoie să puneţi de toate ca în mormântul unui faraon amfore inele brăţări şi dinţii duşmanului învins în ultima bătălie e nevoie de o fântână/ fiecare să-şi spele oasele de-atâta trecut prin acele de siguranţă ale istoriei/ cu o singură ciutură prinsă de cumpănă pentru cerb şi pentru vânător când se-apleacă să le cadă inima în aceeaşi picătură de apă e nevoie de războaie suveici fire negre pentru miresele vândute taţilor/ în ceasul expatrierii mamelor mute/ de artificii să cadă din cer ploi organoleptice ochi verzi ochi albaştri negri de smoală pentru orbul Vasile care crede că pânza freatică a luminii este la peste 2000 de ani adâncime aici e nevoie de vorbe în stare să cumpere bunăvoinţa morţii de ce eu senzorii vieţii pâlpâie încă bruegel cel tânăr în bruegel cel bătrân tic-tac tic-tac aici e nevoie să puneţi de toate dar mai ales e nevoie să nu luaţi nimic pentru că nu vă aparţine nimic dansează cu el ţi-am zis femeie dansează cu orfanul acesta pe care l-am numit într-un moment de vagă inspiraţie dumnezeu înhămat la propriul car alegoric trage frâiele razelor pân-ajunge luna în dreptul gurii şi se lasă muşcată dorinţa de om la balconul ceresc rufele tale adună soarele pe care n-ai apucat să-l trăieşti astă-vară flancate de sfinţi expropriaţi cu pielea crăpată de la brâu încotro nici minte nu ţin nici azil în blana de lup a fiecărui sunet femeie acesta nu este fiul tău l-a abandonat o noapte îndrăgostită indecent de întunericul altei nopţi dacă-l iubeşti dansează cu el ţine-i ritmul fotografie cu tata amintirea tatei trece prin antebraţ se lasă-n degete cu furnicături peste ecusonul său de poştaş tata a fost poştaş în ithaca de la poalele dealului măgura fetii ducea pensii scrisori arar câte-o vedere din oraşe mari cel mai mult îi plăceau vederile se uita lung la fiecare le mângâia să simtă-n podul palmei asprimea zidurilor istorice tata călătorea cu velocipedul înjura când se rupea lanţul ori se-ncurcau spiţele că se-nvârte roata-n gol venea acasă seara plin de praf îi lustruiam pantofii adunam praful în grămăjoare să păstrez din drumurile bătute de tata puteam să fac o măgură a noastră din cât praf s-a strâns de pe pantofii lui toamna trecută tata n-a mai înjurat velocipedul cu toate că lanţul era rupt în trei locuri spiţele căzuseră jumătate nici de vorbit n-a mai vorbit atunci mi-am făcut prima fotografie călare pe velocipedul său Carpaţi am vrut să-i fac una şi tatei dar i se schimbase culoarea se lăţiseră fălcile din nări îi ieşeau dopuri de vată nu e tata am zis şi m-am lăsat păgubaş a doua zi am cumpărat lanţ nou duzina de spiţe nişte tenişi din pânză pantofii n-are cine mi-i lustrui nobila casă pereţii ei pulsează vene cu morfina altor timpuri când mi se lipea gloria pe tălpi şi nu ştiam dacă merg sau plutesc în nobila casă am decretat starea de urgenţă a verbului a fi am iubit substraturi de pudră devenisem femeie acum în nobila casă pe pervazul ferestrei îşi ţin de urât două peruci cu ele mi-am trăit naufragiul am urât cearşafurile albe citatele din Borges lecţia despre libertate şi vid lumea să ţină minte când voi întoarce obrazul celălalt să fie prin preajmă umbra ei de femeie îmi doresc un bărbat al meu/ în amintirea celor care-au promis că se-ntorc dar n-au făcut-o să-i arăt strada unde locuiesc seara să-i dezleg nodul de la cravată fiecare nasture să-l mângâi în căderea liberă a cămăşii să-i recunosc absenţa după consistenţa frigului că nimic nu ţine de cald unui om decât alt om unui obraz decât alt obraz strâns lipit de el tot ce-am trăit prinsă în bulboanele dezgustului gros-planul ratărilor succesive a fost pentru a salva în final acest scenariu loja capitonată din umezeala stranie de hidră a singurătăţilor degustate la ceremonii îmi doresc un bărbat al meu îl revendic deopotrivă lui dumnezeu şi poporului său masculin pentru asta mătur cu sufletul apele umilinţa de lux a oricărei femei/ când aşteaptă bărbatul în care să se piardă |